Zambeste,gandeste pozitiv cu Rica

Privesc marea liniștită și soarele cm își lasă lumina peste ea… și mă gândesc cât de puțin îi trebuie sufletului ca să fie împăcat.

Uneori nu avem nevoie de mai mult.
Doar de liniște, de lumină și de câteva clipe în care să ne amintim cât de frumoasă este viața.

Poate că fericirea nu înseamnă să ai totul…
ci să știi să vezi lumina atunci când ea se așază în fața ta. R&J

Cum trăiesc în lumea de astăzi fără să mă pierd pe mine?

Este o întrebare la care mă gândesc tot mai des…

Nu cred că trebuie să fugim de tehnologie, de confort sau de bani. Toate ne pot face viața mai ușoară. Problema începe atunci când ceea ce trebuia să ne servească ajunge să ne conducă.

Când telefonul ne ia liniștea,
munca ne ia timpul,
banii ne iau bucuria,
iar graba ne face să nu mai vedem oamenii și lucrurile simple din jurul nostru.

Poate că a rămâne autentic înseamnă să nu uităm lucrurile care nu costă nimic: o conversație adevărată, o plimbare, mirosul ploii, o masă împreună, liniștea, credința, un om drag ținut de mână.

Și poate că, într-o zi, nu va mai conta întrebarea:
Cât am reușit să adun?
ci:
Cât din viața mea am fost cu adevărat prezent ca să o trăiesc?

Pentru că timpul nu se păstrează într-un cont.
Nu se pune deoparte.
Nu poate fi cumpărat înapoi.

Iar la sfârșit, s-ar putea să descoperim că tocmai clipele simple, pe lângă care am trecut atât de grăbiți, au fost de fapt viața.

Să avem grijă ca, în timp ce ne construim o viață, să nu uităm să o trăim.R&J

Mă uit uneori în jur și mă întreb: ce ni s-a întâmplat?

Parcă suntem tot mai grăbiți, mai nemulțumiți, mai gata să judecăm, să rănim, să ne răzbunăm…

Dacă ești prea bun, se întreabă ce interes ai.
Dacă ești trist, te întreabă ce ai.
Dacă vorbești, deranjezi. Dacă taci, ești indiferent.
Dacă ierți, ești slab. Dacă pui limite, ești rău.

Și atunci… cm să fii ca să fie bine?

Poate că răspunsul este simplu: să nu mai încercăm să fim pe placul tuturor.
Să fim oameni. Să avem suflet, dar și limite. Să iertăm, dar să învățăm. Să iubim, fără să ne pierdem pe noi.

Nu putem opri răutatea lumii, dar putem alege să nu o lăsăm să intre în sufletul nostru.

Pentru că, într-o lume care pare că uită încet să simtă, să rămâi OM este poate cea mai frumoasă formă de curaj. R &J

Nu poți vedea bine decât cu inima.”

Poate că, pentru a înțelege cu adevărat oamenii, trebuie să învățăm să privim dincolo de ceea ce se vede.

Dincolo de cuvinte.
Dincolo de gesturi.
Dincolo de reacții și de măștile pe care fiecare dintre noi le poartă uneori.

Pentru că adevărul unui om nu stă întotdeauna în ceea ce arată, ci în ceea ce poartă nevăzut în suflet.

Uneori, un om nu știe să spună ceea ce simte. Alteori se apără, se teme, se închide. Poate chiar iubește, dar o face în singurul fel în care a învățat să iubească.

Dacă privim doar ceea ce se vede, vom judeca.
Dacă privim mai adânc, vom începe să înțelegem.

Poate că în spatele unei vorbe grele se ascunde o rană. În spatele unei tăceri, o teamă. În spatele unei răceli, un suflet care a fost rănit de prea multe ori.

A vedea dincolo de aparențe nu înseamnă să accepți orice și nici să renunți la limitele tale. Înseamnă să nu reduci un om la cea mai grea zi a lui, la o greșeală, la o frică sau la o neputință.

Înseamnă să vezi omul întreg.

Poate că una dintre cele mai adânci nevoi ale sufletului este aceasta: să fie văzut. Nu privit. Nu judecat. Ci văzut cu adevărat.

Iar când reușești să privești un om astfel, cu inima, îi oferi ceva neprețuit: spațiul în care poate să crească, să se vindece și să devină mai mult decât a fost ieri.

Îi dai aripi.

Și, fără să-ți dai seama, în timp ce îl ajuți pe el să se ridice, crești și tu. R&J

Când eram mici, nu știam cât de bogați eram…

Nu aveam nevoie de multe ca să fim fericiți.
O zi părea nesfârșită, o vară cât o viață, iar oamenii dragi ni se păreau nemuritori.

Apoi am crescut…
Și, alergând să avem mai mult, am început să avem tot mai puțin timp.

Poate cea mai mare lecție a vieții este aceasta:
nu lucrurile pe care le adunăm rămân, ci clipele în care am fost cu adevărat prezenți.

Într-o zi vom înțelege că „mai târziu” nu ne-a fost niciodată promis.

Iubește acum.
Iartă acum.
Îmbrățișează acum.
Trăiește acum.

Pentru că viața nu trece într-o zi…
trece câte puțin, în fiecare zi.R&J

Nu avem puțin timp, ci pierdem mult din el.”

Știm câți ani am trăit, dar nu știm cât din ei am fost cu adevărat prezenți. Cât am iubit, cât am simțit și cât am trăit pentru noi, nu pentru așteptările celorlalți.

Ne putem risipi viața muncind prea mult, încercând să mulțumim pe toată lumea, purtând lupte care nu mai merită duse sau așteptând mereu acel „după”:

După ce termin… după ce rezolv… după ce voi avea timp… atunci voi trăi.

Dar viața nu începe „după”. Viața se întâmplă acum.

Nu tot ceea ce îți ocupă timpul merită să primească o parte din viața ta.
Nu confunda o viață plină cu o viață împlinită.

La sfârșit, poate că întrebarea cea mai importantă nu va fi „Cât am realizat?”, ci:

„Cât am iubit, cât am trăit și cât din mine am păstrat pe drum?”R&J

Mintea este locul în care îți construiești viitorul. De aceea, contează cu ce o hrănești în fiecare zi.

Gândurile pe care le accepți, oamenii pe care îi asculți și informațiile pe care le consumi devin, în timp, parte din cine ești. Alege ceea ce îți aduce pace, înțelepciune și valoare, nu ceea ce îți obosește sufletul și îți risipește timpul.

Tot ceea ce lași să intre în mintea ta va înflori, mai devreme sau mai târziu, în viața ta.

Tu ce alegi să hrănești în fiecare zi: zgomotul sau înțelepciunea?R&J

Astăzi am ieșit cu Ayan la plimbare cu bicicleta. La un moment dat a căzut. S-a lovit și a început să plângă. Mama lui l-a luat imediat în brațe, i-a pupat bubița, l-a mângâiat și i-a vorbit cu atâta iubire, încât după doar câteva clipe lacrimile s-au oprit. A zâmbit din nou și a uitat de durere.

Privindu-l, m-am gândit la noi, oamenii. Oare câte răni purtăm în suflet ani la rând doar pentru că nimeni nu ne-a luat în brațe, nu ne-a mângâiat și nu ne-a „pupat bubița” sufletului?

Poate că nu toate rănile pot fi șterse, dar iubirea are un dar pe care nimic altceva nu îl poate avea: nu schimbă trecutul, dar schimbă felul în care îl purtăm.

Dacă am avea parte mai des de o îmbrățișare sinceră, de o vorbă bună și de un om care să ne aline durerea, poate că am învăța și noi, asemenea copiilor, să zâmbim din nou.

Uneori, cea mai mare vindecare nu vine din faptul că durerea dispare, ci din faptul că cineva a ales să rămână lângă noi atunci când ne-a fost cel mai greu. ❤️R&J

Dedic această melodie tuturor celor care duc lupte pe care nu le vede nimeni, dar aleg, zi de zi, să meargă înainte.

Poate că astăzi cineva avea nevoie să audă exact acest mesaj: când crezi că nu mai poți… mai poți un pic.

Uneori, încă un pas este tot ce desparte renunțarea de izbândă. Iar acel pas poate schimba totul. R&J

CÂND NU MAI POȚI, MAI POȚI UN PIC – July Solé 🎧 Available subtit...

Astăzi m-am oprit din alergarea de zi cu zi și am privit puțin în urmă.

Mi-am dat seama că, de multe ori, din prea multă bunătate și din dorința sinceră de a face bine, rămânem cu un gust amar. Întindem o mână și primim indiferență. Oferim încredere și întâlnim dezamăgire. Facem bine fără să așteptăm nimic, iar uneori parcă primim exact opusul.

Și totuși, asta nu înseamnă că binele a fost în zadar.

Am citit povestea unui bătrân care planta copaci despre care știa că vor face umbră peste multe decenii. Un trecător l-a întrebat:

– „De ce muncești pentru ceva de care tu nu vei avea parte?”

Bătrânul a zâmbit și a răspuns:

„Pentru că și eu m-am odihnit la umbra unor copaci plantați de alții.”

Atunci am înțeles că binele adevărat nu se măsoară prin recunoștința pe care o primim, ci prin urma pe care o lăsăm în viețile oamenilor.

Poate că astăzi ai un gust amar. Dar dacă ai făcut bine din toată inima, nu te opri. Într-o zi, Dumnezeu va îndulci tot ceea ce oamenii au amărât.

Crezi că binele făcut din inimă se întoarce întotdeauna, chiar dacă nu vine de la aceeași oameni?R&J