dr._mihai_chertif

dr._mihai_chertif

Share

Plastic & Aesthetic Surgeon [email protected]

11/04/2026

Sărbătorile Pascale sunt un moment de liniște, recunoștință și speranță.

Vă doresc tuturor – prieteni, pacienți și colaboratori – să aveți parte de un Paște binecuvântat, plin de lumină, sănătate și bucurii alături de cei dragi.

Fie ca Învierea Domnului să vă aducă pace în suflet, putere și încredere în fiecare nou început.

Hristos a înviat! ✨

28/03/2026

❗️„Endolifting pentru pielea lăsată de pe gât? Merită?”

Răspuns scurt: NU, dacă vrei un rezultat real.

Am primit întrebarea asta de la Monica și o aud foarte des în cabinet.

Hai să fim sinceri 👇
Proceduri precum Endolifting, HIFU, radiofrecvență, fire sau lipoliză sună bine… dar:

➡️ NU ridică structurile profunde
➡️ NU elimină excesul real de piele
➡️ NU oferă rezultate durabile

Ele pot da un mic efect de „tightening”, dar de multe ori rezultatul este subtil sau temporar.

🔍 Problema reală la gât NU este doar pielea.
Este vorba de:
– laxitate profundă
– coborârea țesuturilor
– pierderea conturului mandibular

✔️ De aceea, singura soluție cu adevărat eficientă rămâne liftingul cervico-facial
– repoziționează în profunzime
– îndepărtează excesul de piele
– redă conturul natural al feței și gâtului

💬 Adevărul pe care nu îl spune nimeni:
Procedurile „ușoare” sunt tentante, dar uneori doar amână soluția corectă.

👉 Nu orice problemă se rezolvă non-invaziv.

Dacă vrei să știi CE ți se potrivește cu adevărat, nu doar ce e popular, lasă-mi un mesaj sau un comentariu.

24/03/2026

Pentru a obține o linie a mandibulei bine definită, fermă și cu un rezultat cu adevărat durabil, singura opțiune care merită luată în calcul este liftingul cervico-facial.

Tehnica pe care o prefer și o consider standardul de excelență este deep plane facelift, deoarece permite repoziționarea sistemului musculo-aponevrotic superficial (SMAS), nu doar întinderea pielii. Practic, tratăm cauza reală a lăsării țesuturilor, nu doar efectul vizibil.

Rezultatul?
✔ Contur mandibular clar
✔ Unghi cervico-mentonier bine definit
✔ Aspect natural, fără tensiune artificială
✔ Durabilitate reală în timp

În contrast, tratamentele non-chirurgicale prin injectări cu acid hialuronic, botox sau biostimulatori pot avea indicații punctuale, însă nu pot înlocui un lifting corect indicat. Mai mult, injectările excesive pot modifica nefiresc conturul feței, pot încărca treimea inferioară și pot crea un aspect artificial.

Când obiectivul este redefinirea reală a liniei mandibulare și un rezultat stabil în timp, chirurgia rămâne soluția corectă.

Photos from dr._mihai_chertif's post 20/02/2026

Ieri am avut bucuria de a participa la întâlnirea organizată de Asociația „Oameni buni” din Baia Mare, cu ocazia împlinirii a 3 ani de activitate.

Am discutat, alături de colegi și paciente, despre reconstrucția mamară după cancerul de sân – un subiect sensibil, dar atât de important pentru femeile care trec prin această încercare.

Dincolo de informații medicale și explicații tehnice, am simțit ceva mult mai profund: solidaritate, curaj și speranță. Am întâlnit oameni minunați, mereu cu zâmbetul pe buze, dedicați trup și suflet sprijinirii pacientelor aflate în lupta cu această boală.

Reconstrucția mamară nu înseamnă doar o intervenție chirurgicală. Înseamnă redobândirea încrederii, a feminității și a echilibrului interior. Înseamnă un nou început.

Felicit Asociația „Oameni buni” pentru cei 3 ani de implicare, empatie și proiecte care chiar fac diferența în viețile oamenilor. Mă simt recunoscător că am putut face parte din această întâlnire și că, împreună, putem oferi nu doar tratament, ci și speranță. 🤍

30/01/2026

🔎 Firele de suspensie – soluție sau iluzie?

Firele de suspensie sunt adesea promovate ca alternativă rapidă la liftingul facial.
Dar haideți să fim realiști și să vorbim pe baza anatomiei și a logicii chirurgicale.

👉 Un lifting cervico-facial repoziționează structurile mobile și ptozate (SMAS, țesuturi profunde) pe structuri fixe, stabile, iar chiar și așa, rezultatul are o durată limitată – în medie ~10 ani.

❓ Cum ar putea atunci o procedură:
• de 10 minute
• minim invazivă
• fără repoziționarea reală a structurilor profunde

să ofere rezultate comparabile?

📌 Din păcate, în majoritatea cazurilor, firele de suspensie:
– nu corectează ptoza reală
– nu oferă rezultate stabile
– duc la dezamăgire și costuri inutile

Medicina estetică nu înseamnă promisiuni rapide, ci indicația corectă pentru pacientul corect.

✨ Informația corectă este primul pas spre un rezultat corect.

13/01/2026

🔍 Blefaroplastia superioară nu înseamnă doar “îndepărtarea pielii în exces”.

Un rezultat frumos și natural începe cu informații corecte primite de la un chirurg plastic cu experiență.
📍 Poziția și linia cicatricii sunt esențiale – ele fac diferența dintre un rezultat armonios și unul vizibil, inestetic.

Atunci când chirurgul nu are suficientă experiență și plasează cicatricea exact sub sprânceană, rezultatul poate fi unul nefavorabil, greu de corectat ulterior.

👉 Recomandarea mea: alege întotdeauna un medic cu multă experiență.
Acest lucru se vede încă de la consultație, când primești:
✔ explicații clare, ușor de înțeles
✔ un plan personalizat
✔ exemple reale de rezultate la alți pacienți

Informația corectă înseamnă decizii corecte și rezultate pe termen lung ✨


Hashtaguri:

11/01/2026

✨ Lipoaspirația nu este o metodă de slăbit! ✨
Este o procedură de remodelare corporală, care ajută la redefinirea formelor acolo unde dieta și sportul nu reușesc să învingă depozitele de grăsime „încăpățânate”.

Pentru a slăbi sănătos, baza rămâne aceeași:
🥗 alimentatie echilibrată
🏋️ sport constant
💧 stil de viață activ

Liposucția nu înlocuiește un stil de viață sănătos — îl completează. 🔥
Alege mereu procedurile estetice informat și realist!

05/01/2026

Știai că excesul de piele de la pleoape nu vine mereu din pleoapă? 👀

🔍 De multe ori, cauza reală este ptoza sprâncenelor.

➡️ Când sprâncenele coboară:
• pielea frunții apasă pe pleoapa superioară
• pleoapa pare mai „lăsată”
• privirea își pierde deschiderea

⚠️ Dacă tratăm doar pleoapa, fără a analiza sprâncenele, rezultatul poate fi incomplet.

✔️ În estetica facială modernă, pleoapele și sprâncenele sunt evaluate împreună, nu separat.

💡 Blefaroplastia + liftingul sprâncenelor, atunci când este indicat, oferă:
✨ rezultate mai naturale
✨ armonie facială
✨ privire mai luminoasă

📌 Frumusețea începe cu anatomia corect înțeleasă. eyelidsurgery plasticsurgeryromania

31/12/2025

✨ La mulți ani, 2026! ✨

Recunoștință pentru familie,
apreciere pentru prieteni,
mulțumiri sincere pentru pacienții mei 🤍

Vă doresc tuturor un an nou cu sănătate, echilibru și mai multă grijă față de voi.
Ne revedem în 2026, cu aceeași dedicare 💫

24/12/2025

🎄✨ Crăciunul ne amintește să ne oprim puțin,
să fim recunoscători și să ne bucurăm de lucrurile simple.

Vă doresc sărbători cu liniște, sănătate, oameni dragi aproape
și multă lumină în suflet.
Crăciun fericit! 🤍

01/12/2025

Blefaroplastia superioară nu înseamnă să îndepărtăm cât mai multă piele.
Intervenția corectă înseamnă sculptură, nu simplă excizie.

✨ Reducerea grăsimii din polul nazal
✨ Repozitionarea glandei lacrimale (dacă este coborâtă)
✨ O excizie minimă de piele, doar cât e necesar

Rezultatul? Un aspect natural, luminos și armonios – fără schimbarea expresiei și fără „supra-corecții”.

Want your business to be the top-listed Beauty Salon in Baia Mare?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Telephone

Address


George Cosbuc 52
Baia Mare
430032