Conferința antidrog PAS
Protejează, Anticipează, Salvează. Salvează - care sunt pașii pentru a putea salva tinerii de adicții.
PAS - Protejează - Anticipează - Salvează
Conferința se adresează părinților și educatorilor și tratează următoarele teme :
Protejează - Cum îi protejăm pe tineri, cm ne comportăm ca și părinți sau educatori pentru a proteja tinerii din jurul nostru de consumul de droguri. Anticipează- trebuie să fim mereu cu un pas înaintea adicției, cm reușim să identificăm un consumator, cm reacționăm, cum
06/03/2025
Conferința antidrog P.A.S. ( Protejează, Anticipează, Salvează) se află la ediția a III-a. Evenimentul este organizat de Asociatia Harta Viselor în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov.
Această ediție se adresează elevilor și studenților, dar și celor care sunt direct implicați în educația și dezvoltarea acestora.
Evenimentul va avea loc la SALA PATRIA, vineri, 14 Martie, ora 17.
Accesul este liber în baza locurilor disponibile, pentru rezervări grupuri și detalii la 0730880140.
Inviati sunt :
Andrei Ștefan și Matei Călin, reprezentanții asociației Teen Challenge România, doi tineri, foști consumatori, care explică întregul proces al dependenței prin mărturii reale trăite chiar de ei.
Profesor Dr Alexandru Vlad Ciurea care va explica publicului impactul consumului de droguri și alcool asupra creierului uman, care este gradul de recuperare și tot ceea ce se întâmplă în creier și în comportamentul uman în timpul și după consumul de substanțe.
Psiholog Clinician - Costel Parnau
Omul care spune ca “nu îi lipsește nimic, doar picioarele și o mână”, va veni în fața tinerilor pentru a mărturisi cm a trecut prin cele mai grele încercări fără a apela la consumul de droguri, deși avea toate circumstanțele pentru a face acest lucru. La doar 17 ani era muncitor pe un șantier, ieșise din orfelinat și se chinuia să supraviețuiască când un accident de tramvai îi amputeaza picioarele și o mana. În doar câteva secunde, un adolescent pierde tot. Era un copil singur, fără educație, fără familie, fără cămin, fără mijloace de trai, fără picioare, fără o mână și totuși … astăzi este un adult împlinit, tată a doi tineri minunați, conduce mașina, cântă la nai, are o carieră și mărturisește cm poți să faci imposibilul să devină posibil, cm poți să depășești cel mai întunecat tunel al vieții fără să te îneci în neputința înșelătoare a dependențelor. Un exemplu de viață care motivează și înviorează.
13/01/2025
Avem deosebita onoare de a-l avea printre invitații noștri pe:
Părintele Constantin Necula – Preot, Profesor Dr. la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Andrei Șaguna" din Sibiu, cunoscut pentru implicarea sa activă în problemele sociale ale tinerilor.
Părintele Necula este președintele asociației "Crucea Albastră", organizație dedicată ajutorării tinerilor dependenți de droguri și altor substanțe nocive.
STIRI ONLINE SIBIU
În cadrul conferinței, domnia sa va aborda:
🔹 Modalități de a construi relații apropiate cu copiii pentru a preveni consumul de droguri
🔹 Abordarea spirituală în prevenirea și combaterea dependențelor
Vă invităm să participați la această discuție profundă și inspirațională, menită să ne ajute să protejăm generațiile viitoare.
🗓 Sâmbătă, 18 ianuarie
🕟 Ora 16:30
📍 Sala Patria, Brașov
👥 Accesul este GRATUIT. Pentru detalii, sunați la: 0730.880.140.
Organizator: Asociația Harta Viselor, în parteneriat cu Primăria Brașov.
Te așteptăm să facem împreună un PAS important pentru o societate mai sănătoasă! 🌟
13/01/2025
Suntem onorați să anunțăm participarea la eveniment a:
Academicianului Alexandru Vlad Ciurea – Profesor universitar, medic neurochirurg de prestigiu, Membru de onoare al Academiei Române.
Cu o experiență vastă în neurochirurgie și cercetare în neuroștiințe, domnul Alexandru Vlad Ciurea a realizat peste 23.000 de operații pe creier și a contribuit semnificativ la dezvoltarea neurochirurgiei în România.
WOWBIZ
În cadrul conferinței, domnia sa va discuta despre:
🔹 Semnele dependenței și pericolele consumului de droguri asupra sistemului nervos
🔹 Importanța educației și prevenției în combaterea consumului de substanțe nocive
Nu ratați ocazia de a învăța de la un expert de renume mondial în neurochirurgie!
🗓 Sâmbătă, 18 ianuarie
🕟 Ora 16:30
📍 Sala Patria, Brașov
👥 Accesul este GRATUIT. Pentru detalii, sunați la: 0730.880.140.
Organizator: Asociația Harta Viselor, în parteneriat cu Primăria Brașov.
Te așteptăm să facem împreună un PAS important pentru o societate mai sănătoasă! 🌟
13/01/2025
Ne face o deosebită plăcere să vă prezentăm pe unul dintre invitații speciali ai evenimentului nostru:
Academicianul Victor Voicu – Profesor universitar, medic farmacolog și toxicolog de renume, Președintele Secției de Științe Medicale a Academiei Române.
Cu o carieră impresionantă în domeniul farmacologiei și toxicologiei, domnul Victor Voicu a pus bazele psihofarmacologiei în România, studiind efectele substanțelor asupra sistemului nervos central.
JURNALUL
La conferința noastră, domnia sa va aborda subiecte esențiale precum:
🔹 Impactul drogurilor asupra creierului și sistemului nervos
🔹 Mecanismele dependenței și efectele pe termen lung ale consumului de substanțe
Vă invităm să participați alături de noi la acest eveniment deosebit, unde veți avea ocazia să învățați de la unul dintre cei mai respectați specialiști în domeniu.
🗓 Sâmbătă, 18 ianuarie
🕟 Ora 16:30
📍 Sala Patria, Brașov
👥 Accesul este GRATUIT. Pentru detalii, sunați la: 0730.880.140.
Organizator: Asociația Harta Viselor, în parteneriat cu Primăria Brașov.
Te așteptăm să facem împreună un PAS important pentru o societate mai sănătoasă! 🌟
13/01/2025
📢 **Conferința Antidrog PAS – Protejează, Anticipează, Salvează**
Vino alături de noi la cea de-a II-a ediție a Conferinței Antidrog PAS, un eveniment dedicat prevenirii și conștientizării efectelor consumului de droguri asupra sănătății și societății.
🗓 **Sâmbătă, 18 ianuarie**
🕟 **Ora 16:30**
📍 **Sala Patria, Brașov**
Invitați speciali:
✅ **Victor Voicu** – Academician, Profesor, Dr., Președintele Secției de Științe Medicale a Academiei Române
✅ **Alexandru Vlad Ciurea** – Academician, Profesor, Dr., Membru de onoare al Academiei Române
✅ **Părintele Necula** – Preot, Prof. Dr. la Facultatea de Teologie Ortodoxă Andrei Șaguna din Sibiu
📖 Vom discuta despre:
🔹 Impactul drogurilor asupra creierului
🔹 Semnele dependenței și pericolele consumului
🔹 Cum putem construi relații mai apropiate cu copiii pentru a preveni consumul
👥 Accesul este GRATUIT. Pentru detalii, sunați la: 0730.880.140.
Organizator: **Asociația Harta Viselor**, în parteneriat cu **Primăria Brașov**.
Te așteptăm să facem împreună un PAS important pentru o societate mai sănătoasă! 🌟
18/05/2024
Un PAS înainte! Primul PAS pentru că ne PASă.
Mulțumim!
17/05/2024
Ne vedem mâine! 😊
🔗 de înscriere în comentarii.
10/05/2024
Accesul este liber, pe baza înscrierii la eveniment.
⬇️ link de înscriere în comentarii.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Contact the business
Website
Address
Reduta
Brasov