Feel Good Factory - tabără urbană

Feel Good Factory - tabără urbană

Share

Tabără urbană pentru copii și adolescenți de nutriție, stil personal și Public Speaking

15/09/2026

„Într-o lume în care poți fi orice, alege să fii tu însuți!”
Uneori, nu avem nevoie să devenim altcineva.
Avem nevoie să ne regăsim vocea, prezența și curajul de a fi văzuți așa cm suntem.

R.E.S.P.I.R. este un program de expresivitate, prezență și încredere pentru adulți:
R – Rostire
E – Emoție
S – Spontaneitate
P – Prezență
I – Impact
R – Rol

Un cocktail de actorie, public speaking și psihodramă, în 6 sesiuni susținute de Daniela Minoiu – actriță la Teatrul Nottara, art-terapeut, trainer și sociodramatist.

📅 1, 8, 15, 22 și 29 octombrie, 5 noiembrie
🕕 Ora 18.00

📍 Studioul de Teatru Midacris
Bd. Pache Protopopescu 104

💳 900 lei/program – 6 sesiuni
• 450 lei pentru rezervarea locului
• 450 lei înainte de prima sesiune

📲 Înscrieri pe WhatsApp: 0722 776 841

14/09/2026

Cum a fost tabăra prin ochii lor? Sinceri, spontani și cu propriile lor cuvinte. Iar nouă ne-a făcut mare plăcere să-i vedem atât de implicați. Dacă vrei ca și copilul tău să se bucure de experiența asta, îl așteptăm la următoarea tabără.

Photos from Feel Good Factory - tabără urbană 's post 11/09/2026

Prima săptămână de școală s-a dus… urmează multe altele, dar și un stres în plus pentru tine:

„Ce mai gătesc?"

Asta este întrebarea pe care o aud în ultima vreme tot mai des, mai ales de la persoanele care își doresc o alimentație echilibrată, o stare de energie bună, dar și longevitate pentru ele și, mai ales, pentru copilul lor.

Pentru că da, s-a constatat că mâncarea procesată poate contribui la depresie, îmbătrânire accelerată, boli cronice… etc. Dar despre asta vorbim cu altă ocazie.

Acum vreau să îți spun cât de importantă este masa copilului pentru o zi productivă, pentru concentrare și pentru scăderea poftei de dulce.

Proteinele și un mic dejun bogat în antioxidanți*pot avea un rol important în susținerea unei alimentații care îi oferă copilului energie și susține imunitatea.

Și, ca să nu mă lungesc prea mult, vreau să îți spun despre atelierul de Meal Prep,pe care îl pregătesc pentru tine și copilul tău.

📅 20 septembrie
⏰ ora 15:00

Gătim, ne distrăm, descoperim alimente noi și ne bucurăm împreună de 3 ore hrănitoare… pentru întreaga săptămână.

Pentru că îmi doresc ca la final să pleci nu doar cu idei noi, ci și cu mai multă claritate despre ce să pui în farfuria copilului tău și, poate cel mai important, cu sentimentul că „Ce mai gătesc?” nu mai trebuie să fie o întrebare care te stresează în fiecare zi.

Înscrie-te acum în link-ul din comentarii

Photos from Feel Good Factory - tabără urbană 's post 28/08/2026

Și uite că am ajuns și la final… cu o zi plină de activități, ateliere, jocuri, râsete și multe momente frumoase împreună. 🥹
În aceste zile, copiii nu doar au gătit. S-au cunoscut, s-au împrietenit, au lucrat în echipă, s-au jucat și au prins curaj să încerce lucruri noi. Iar astăzi s-a văzut cel mai bine cât de mult s-au apropiat unii de ceilalți.
Pentru prânz am pregătit poke bowls, fiecare după preferințele lui – cu legume, proteine și sosul preferat.
La gustare am făcut energy balls, iar între preparate au existat și mici momente de „indulcire” cu bunătăți aduse de colegi. Pentru că și asta face parte din bucuria de a fi împreună.
Au primit diplome și s-au comportat ca niște adevărați mici bucătari: au gustat, au experimentat, au pus întrebări și au descoperit cm plantele aromatice pot transforma complet un preparat.
Au creat și propriile sticle cu proteină vegetală, au râs, au povestit și s-au bucurat de acele momente mici și drăguțe care, de fapt, rămân cel mai mult.
Dar au și rezolvat un joc de escape room, și au găsit inelul piratului Barbă roșie. Mulțumim pentru implicare și suport.
Adolescenții plecă din această tabără cu rețete noi, gusturi descoperite, câteva ingrediente devenite favorite… dar mai ales cu prieteni noi, amintiri frumoase și mai multă încredere.
Mulțumesc, copii, pentru energia voastră, curiozitatea și pentru toate momentele frumoase pe care le-am trăit împreună!
Feel Good Factory se încheie, dar spera că aventura voastră în bucătărie să continue.

Photos from Feel Good Factory - tabără urbană 's post 27/08/2026

Ziua 4, Feel Good Factory s-a încheiat cu râsete, voie bună și… farfurii goale! 😁
Astăzi am avut atelier de hummus – simplu, cu sfeclă coaptă sau cu spanac. Am făcut mai multe variante, dar n-am apucat să le fotografiem pe toate… pentru că se mâncau instant! 😂
Copiii au fost activi, creativi și, cel mai important, din ce în ce mai dornici să guste și să descopere alimente noi.
Am avut și un atelier de citit etichete, în care am învățat să fim mai atenți la ce cumpărăm, iar printre toate activitățile și provocările zilei și-au făcut loc, bineînțeles, și câteva runde de Mafia. 😎
Și am o super veste: copiii nu vor să se termine tabăra! ❤️
Abia așteaptă ziua de mâine, ultimele surprize, jocurile și distracția care ne mai așteaptă.
Mai avem o singură zi… și presimt că va fi una memorabilă!

Photos from Feel Good Factory - tabără urbană 's post 27/08/2026

Ziua 4 în tabără
Ramen, quiche și multă bucurie!
Astăzi am pornit de la una dintre marile iubiri culinare ale adolescenților: mâncarea asiatică. Așa că atelierul nostru de azi a fost despre ramen
De ce ramen? Pentru că e versatil, ușor de pregătit și poate fi adaptat în zeci de feluri: schimbăm proteina, legumele, baza supei și fiecare își poate construi bolul după propriile preferințe.
Dar apoi a apărut o altă provocare: „Putem să facem ceva cu ce avem în frigider?” 😁
Sigur că da! Așa că am „modelat” împreună un quiche cu iaurt, spanac și roșii cherry. Nu ne-am propus să iasă perfect. Ne-am propus să fie făcut de ei, după ideea lor.
Iar bucuria și mândria copiilor când văd că au pornit de la niște ingrediente și au ajuns la ceva făcut cu mâinile lor sunt greu de măsurat.
Pentru noi, asta înseamnă atelier de nutriție: nu doar să le spunem ce e sănătos, ci să-i lăsăm să descopere, să experimenteze, să greșească, să guste și să capete încredere că se pot descurca singuri în bucătărie.
Acum am lăsat quiche ul în cuptor și ne conectăm atelierul de public speaking și actorie – „Pălăria”
Cu burțile pline și energia sus, ne concentrăm pe activități interactive și creative.
Revenim cu update! 💛
Daniela Minoiu

Photos from Feel Good Factory - tabără urbană 's post 26/08/2026

Astăzi am început ziua cu un atelier pe care copiii l-au primit cu mult entuziasm: shaworma virală, făcută de noi! 😄
Au pregătit chiar ei carnea, sosurile și legumele, iar la prânz fiecare își va m***a propria shaworma, exact după gustul lui.
Și, bineînțeles, am transformat totul într-o lecție de nutriție „pe viu”:
proteina – nelipsită
minimum 3 legume – cât mai colorate
lipia Graham – carbohidratul mult dorit
sosurile – pregătite de noi, cu ingrediente pe care le-am ales împreună
Pentru că vrem să învețe că mâncatul sănătos nu înseamnă să renunți la ce îți place, ci să înveți să construiești o masă echilibrată.
Apoi am trecut de la bucătărie la… DEBATE! 🎤
Copiii și-au spus părerea, au argumentat, au ascultat opinii diferite și s-au exprimat liber. Au descoperit că nu trebuie să fim mereu de acord ca să putem lucra bine împreună. Au învățat să se adapteze nevoilor grupului, să își susțină ideile și să facă loc și opiniilor celorlalți.
O zi cu gust, idei, curaj și multă colaborare.
Astăzi am avut parte și de o aniversare, așa că ne-am răsfățat cu sorbet de fructe delicios.

La mulți ani, Sara!

Photos from Feel Good Factory - tabără urbană 's post 26/08/2026

Ziua 3 s-a încheiat cu una dintre provocările noastre preferate: jocul de degustat și mirosit alimente.
Copiii au descoperit gusturi, mirosuri și texturi noi și, mai ales, au avut curajul să încerce. De la sfeclă, cartof dulce și stafide, până la sumac, usturoi, pateu de ficat și castravete murat. Unele au fost „DA!”, altele „mai încerc o dată” și câteva au rămas clar la categoria „nu, mulțumesc”!
Dar exact asta ne dorim: să le oferim ocazia să se expună la alimente noi, fără presiune, să își formeze propriile preferințe și să fie curioși.
Am încheiat ziua cu jocuri de rol și exerciții de actorie, care îi ajută să aibă mai multă încredere în ei, să se exprime și să iasă, puțin câte puțin, din zona de confort.
Și partea care ne bucură cel mai mult? Încep să se simtă tot mai bine împreună și deja formează o echipă foarte faină.
O zi cu gusturi noi, provocări, râsete și mult curaj. Așa cm ne place nouă la Feel Good Factory! 🌿

Photos from Feel Good Factory - tabără urbană 's post 24/08/2026

Cea mai bună mâncare este când îți este foame.
Dar când o mai și prepari cu mâna ta... Și mai pui și iubire, curiozitate, unii chiar pasiune...
Și mai mănânci și la umbra boltei de viță de vie...
S-a mâncat tot, până la ultimul oscior sau fir de morcov.
Acum, o binemeritata siestă cu board games.
Și ne pregătim de atelierul de origami.
Feel Good Factory - tabără urbană
Daniela Minoiu
Antonia Iordan

Photos from Feel Good Factory - tabără urbană 's post 24/08/2026

Șii... Am inceput!
Am dat startul unei noi ediții a Taberei urbane de nutriție și public speaking de la Cursuri de actorie Studio Midacris by Daniela Minoiu , alături de Antonia Iordan, nutriționist acreditat.
Să observați cm sunt mutrele lor în poza asta colectivă, acum când de-abia ne-am cunoscut și cm vor fi fețele lor în poza de final a taberei.

Ne-am prezentat, in timp ce savuram împreună gustarea de dimineață, care a cuprins inclusiv mere și smochine culese din grădina Midacris, dar și deliciosenij de casă, de la de weekend by Luminița Vlad.
Apropo,
Mulțumim și La multi ani cu bucurie, Vlad Luminita !♥️

Primul atelier a fost chiar cel de gătit, pentru a avea ce sa mâncăm la prânz.😄

Este incredibil ce interacțiune socială frumoasă determină acțiunea de gătit împreună.
Cum copiii lasă scuturile jos, incep sa colaboreze, să facă glume unii cu alții, chiar confidențe.

Acum vă las, pentru că ne pregătim de primul atelier de public speaking al taberei, "Vorbe cu superputeri".

Dacă ați ratat tabăra, va așteptăm la cursurile de actorie, dicție, dezvoltare personală și socioterapie.
Am deschis înscrierile pentru stagiunea următoare.

Cu drag de oameni,
Daniela Minoiu

Want your business to be the top-listed Beauty Salon in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Address


Studioul De Teatru Midacris
Bucharest
021409

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Feel Good Factory - tabără urbană posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Subscribe

We will notify you when anything happens in Bucharest.