Eyanna

Eyanna

Share

Cosmeceuticele marca Eyanna sunt produse cosmetice profesionale create să ofere cele mai bune rezultate, în cel mai scurt timp.

20/07/2011

În Era Renascentistă frumusețea este asociată cu femeia matură, etalonul axându-se asupra următoarelor aspecte: aceasta trebuie să posede 3 lucruri albe – pielea, dinții și mâinile, trei lucruri roșii – buzele, obrajii și unghiile și trei lucruri negre – ochii, sprâncenele și genele.

12/07/2011

Ce este sănătatea?
Conform definiţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, sănătatea nu înseamnă doar absenţa completă a bolii, ci este dată de o stare de bine completă la nivel fizic, psihic şi material. Sănătatea înseamnă echilibrarea vieţii noastre cu tot ce ne înconjoară. Dacă privim sănătatea ca pe un privilegiu al individului, atunci cu siguranţă că ea nu e ceva cu care se poate lăuda chiar toată lumea.

EYANNA 07/07/2011

Ce sunt cosmeceuticele?
Egiptenii au fost primii care au recunoscut proprietăţile benefice asupra sănătății ale produselor cosmetice. Raymond Reed a creat conceptul de „cosmeceutice” în 1961. Cuvântul cosmeceutice reprezintă o îmbinare a cuvintelor „cosmetice” şi „farmaceutice”.
La sfârșitul anilor ’70, medicul dermatolog şi cercetătorul Albert Klingman a preluat ideea de „cosmeceutice” prin elaborarea unei formule care să îmbunătățească aspectul de piele deteriorată de razele UV, precum şi cel de piele ridată, folosind acidul retinoic. Această categorie de produse s-a extins rapid în anii ’80, datorită descoperirii eficenței acizilor naturali din fructe împotriva ridurilor.
Cosmeceuticele sau dermato-cosmeticele, cm mai sunt numite, sunt produsele cosmetice care conţin ingrediente concepute nu numai pentru a îmbunătăţi aspectul, ci și pentru un efect pozitiv fiziologic la nivelul celular. Ele îmbunătăţesc aspectul pielii şi realizează acest lucru prin aportul de ingrediente necesare unui ten sănătos. Mai mult decât atât, acestea produc îmbunătățiri de durată, acționând asupra sănătății pielii.
Cu alte cuvinte, cosmeceuticele sunt produse cosmetice care satisfac atât nevoia de frumusețe, cât și nevoia de sănătate!

EYANNA 10/06/2011

www.eyanna.ro

Want your business to be the top-listed Beauty Salon in Cluj-Napoca?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Address


Baladei, Nr 2A
Cluj-Napoca