Stan Răzvan - Personal Trainer
În mine o să reușești să găsești acea persoană care te poate ajuta cu adevărat să te autodepășești🤞 18 GYM Gheorgheni Cluj-Napoca
21/09/2022
“Acum 6 luni când am pășit pentru prima dată în sală, habar n-aveam că o să găsesc un antrenor care o să mă ajute sa îmi regăsesc încrederea în sine. Răzvan a reușit să mă facă să trec peste perioada în care uram să mă uit în oglindă.
Am găsit în el tot ce căutam într-un antrenor: un vibe extraordinar de bun, pasiune, și muuuultă răbdare, pe lângă faptul ca este un om și un prieten extraordinar, este un antrenor foarte pasionat de ceea ce face și care mă inspiră mereu. Are mereu o atitudine pozitivă și încearcă să evolueze în fiecare zi.
Un antrenor bun crede în tine atunci când tu nu poți, el a crezut în mine din prima clipă ceea ce m-a făcut să am în sfârșit încredere în mine și în puterile mele”
Vreau să-ți spun că orice rezultat apare în urma unui efort, doar dacă ești dispus/ă, să te dedici transformării tale.
Fii sigur că eu o să-ți fiu alături în tot acest proces❗️
Pentru colaborări lasă-mi un mesaj în privat.📩
16/11/2021
Salut 🙌, astăzi vreau să-ți prezint rezultatul pe care l-am obținut împreună cu Emi pe parcursul celor 12 ședințe cu programul B***y Lift Challenge❗
↘️Rezultate:
+2cm fesieri, +2cm coapse, -2cm talie. 💯
🍑B***y Lift Challenge - Challenge de 8 săptămâni, program cu antrenor personal, dedicat în special femeilor pentru creșterea mușchilor fesieri.💣
📣Ce cuprinde acest program mai exact⁉️
📌 Exerciții speciale pentru fesieri;
📌 Personal Training;
📌 3 Antrenamente asistate săptămânal;
📌 Tonifierea fesierilor;
📌 Eliminarea celulitei și a țesutului adipos;
📌 Plan de nutriție personalizat
Let's do this🔔
📣Contact:
📞Whatsapp 0741304262, pentru colaborări online.
📩stanrazvangheorghe@gmail
11/11/2021
Salutare 📣
↘️ Revin cu un nou rezultat pe care l-am obținut împreună cu Denis, în doar 12 ședințe. 💪💪💪
↘️ Rezultatele măsurătorilor:
Umeri: +2 cm, Talie: -5cm, Șolduri: - 2cm, Coapse: +2cm, - 2,5kg💯
↘️ Despre Denis, vreau să spun că l-am văzut dornic de progres și foarte motivat la toate antrenamentele pe care le-am făcut împreună și putem spune că treaba doar de acum începe❗
↘️ Te aștept în echipa mea să reușim cele mai bune rezultate împreună. 👥
Dacă vrei să faci parte din echipa mea trebuie să știi că vei avea parte de următoarele:
📌Măsurători la început + la sfârșitul celor 12 ședințe;
📌Plan nutrițional personalizat (variante diversificate de mese);
📌Evaluare posturală;
📌Antrenamente adresate construcție masei musculare - hipertrofie, tonifiere;
📌Tot suportul meu pentru a reușii să te autodepășesti❗
Lasă-mi un mesaj în privat dacă vrei cu adevărat să faci o schimbare. 💣
📞Whatsapp 0741304263
📩Gmail: [email protected]
07/10/2021
Salutare, revin cu un nou rezultat! 🙌🆕
Piept: +3cm, Brațe: +2cm, Șolduri: +3cm, Coapse: +2cm
➡️Lucas, are doar 14 ani și m-a impresionat încă de la primul antrenament, dând dovadă de seriozitate și totodată de un potențial foarte mare de dezvoltare pe plan sportiv fiind pasionat de rugby. 🏈🔝
➡️Vreau să menționez că pe lângă pasiunea pentru sport, este la una dintre cele mai bune școli din Cluj-Napoca - Transylvania College, având rezultate foarte bune. 💯
➡️Dacă și tu vrei să faci parte din echipa mea te aștept cu un mesaj în privat sau pe
WhatsApp📞 0741304262.
📩Email: [email protected]
📍 18 Gym Gheorgheni - Cluj-Napoca
➡️Când vine vorba despre exercițiul flotări la paralele "dips" aș putea oricând și oriunde să improvizez acest exercițiu, care se află pentru mine în TOP 3 exerciții preferate, în care am progresat enorm.
➡️Gândul meu era că într-o zi, o să pot să fac acest exercițiu singur fără ajutorul benzilor elastice, am luat-o treptat pas cu pas și de la o simplă repetare am ajuns să mă bucur enorm de mult pentru reușită.
➡️Doar că .. nu m-am oprit aici, simțeam că acea primă repetare făcută singur o să aibă un rol major în progresul meu. Am ales să fac acest exercițiu constant de 2x/săptămână, și atunci când am văzut că de la antrenament de antrenament pot tot mai mult, țelurile au crescut foarte mult.
➡️Vreau să-ți prezint ce am reușit eu să fac într-o perioadă lungă de timp în care nu m-am dat bătut!
📌Video 1: Dips cu propria greutate 20-30repetări.
📌Video 2: Dips + 30kg 8-10rep
📌Video 3: Dips +35kg 6-8rep
📌Video 4: Dips +40kg 4-5rep
📌Video 5: Dips +50kg 1rep!💯
📞WhatsApp 0741304262
📩Email: [email protected]
📍18gym Gheorgheni - Cluj-Napoca
Salutare ✌️
Vreau să-ți prezint două dintre exercițiile mele preferate atunci când vine vorba despre antrenarea mușchilor pectorali.💯
📌 Exercițiul 1:
➡️Împins cu ganterele din poziția așezat la banca înclinată.
➡️Încerc să mă focusez pe partea superioară a pectoralilor și totodată să controlez mișcarea atât pe partea negativă, cât și pe partea pozitivă.
➡️Pentru acest exercițiu aloc 4-5 serii între 6-12 repetări cu greutăți crescătoare de la o serie la alta.
📌 Exercițiul 2:
➡️Fluturări la scripeți de sus, din poziția stând.
➡️Abordarea acestui exercițiu este: 4-5 serii între 12-15 repetări cu o greutate care să-mi permită să am control asupra fiecărei repetări.
Have fun!🤜🤛
📞 WhatsApp 0741304262
📩[email protected]
📍18gym Gheorgheni - Cluj-Napoca
22/09/2021
Salutare, un nou rezultat obținut împreună cu Andrei. 👏
➡️Aici sunt rezultatele :
+3cm umeri, +3cm piept, +2,5 brațe, +4cm coapse.💯
➡️Am început colaborarea împreună, în urmă cu 8 săptămâni și rezultatele nu au încetat să apară!
Dacă și tu vrei să faci parte din echipa mea te aștept cu un mesaj în privat sau pe WhatsApp📞 0741304262.
📩Email: [email protected]
📍 18 Gym Gheorgheni - Cluj-Napoca
09/08/2021
🙌Salut, team
📌Vreau să vă fac cunoștință Robert un băiat super ambițios care de la antrenament la antrenament a progresat și și-a depășit condiția.🏃💯
📌Rezultatele lui apar în urma unor antrenamente funcționale bazate pe propria greutate dar și a exercițiilor cu greutăți.
📌Când vine vorba de antrenamentele funcționale introduse într-un antrenament trebuie să avem grijă la volumul și intensitatea efortului, dar și a pauzei dintre exerciții, totodată exercițiile pe care le alegem pot fi distribuite pentru întregul corp sau doar pentru anumite grupe pe care dorim să le țintim.
➡️Împreună am reușit să creștem rezistența efortului în antrenament și deasemenea să găsim un plan alimentar potrivit pentru Robert reușind să scăpam de 3,5kg după 12 ședințe.☑️
📍Mă găsești la 18gym Gheorgheni, Cluj-Napoca
📩 Aștept mesajul tău în privat.
01/08/2021
Salutare✌️
➡️Cuvintele pentru această postare sunt de prisos, prefer să las această postare aici cu zâmbetul lui George, care a ales să-și schimbe stilul de viață atât pe plan alimentar dar și al activității fizice.👏
➡️Se spune că începutul oricărei activități pe care alegem să o facem este cel mai greu, noi suntem transparenți și recunoaștem faptul că am tras cât se poate de mult să obținem un rezultat care să-l motiveze pe George spre a continua.💯
➡️Este foarte important pentru noi ca persoane să avem încredere în noi și să nu ne lăsăm în niciun moment descurajați, putem face o schimbare oricând doar dacă vrem cu adevărat acest lucru.
📌Dacă vrei cu adevărat să faci o schimbare pentru tine, fă-o doar pentru tine!!!
📍Mă găsești la 18gym Gheorgheni, Cluj-Napoca
📩Lasă-mi un mesaj în privat și putem să ne cunoaștem mai bine în tot acest proces frumos dar cu multe scări de urcat❗
30/07/2021
Salutare 🙌
➡️Împreună cu Balasz am stabilit un obiectiv la începutul colaborării acela de a scăpa de câteva kg nedorite. Pentru acest lucru a fost nevoie de multă seriozitate și consistență din partea lui în ceea ce privește alimentația.💥
📌Planul alimentar este special ales pentru fiecare persoană în funcție de particularitățile sale vârstă, înălțime, greutate.
📌Este foarte important să ne alegem obiective în viață pe care să reușim să le atingem singuri sau cu ajutorul altor persoane care să ne susțină, să ne sprijine și cel mai important să te facă să crezi că orice este posibil.
📌Etapele prin care trece persoana care are un stil de viață organizat din punct de vedere alimentar, al activității fizice dar și a refacerii face ca el să culeagă mai devreme sau mai târziu roadele muncii.
📌Dacă vrei să faci o schimbare în ceea ce te privește și nu știi de unde și cm să începi sunt aici să te ajut. 💯
Nu uita că te poți programa chiar acum printr-un mesaj privat! 📩
Mă gândești la 📍 18 Gym Gheorgheni, Cluj-Napoca.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Telephone
Website
Address
Strada Taberei Nr. 4/18 GYM Mănăștur
Cluj-Napoca
400434
Opening Hours
| Monday | 06:00 - 12:00 |
| 16:00 - 20:00 | |
| Tuesday | 06:00 - 12:00 |
| 16:00 - 20:00 | |
| Wednesday | 06:00 - 12:00 |
| 16:00 - 20:00 | |
| Thursday | 06:00 - 12:00 |
| 16:00 - 20:00 | |
| Friday | 06:00 - 12:00 |
| 16:00 - 20:00 |