Ulei de menta
Uleiul de menta are o varietate de beneficii pentru sănătate. Scopul acestei pagini este de a furniza informații despre “Ulei de menta”.
07/10/2018
Ulei de menta - Tratament pentru calmarea mancarimilor
Mancarimile de piele sau pruritul, in termeni medicali, este o senzatie inconfortabila, iritanta, ce provoaca nevoia de scarpinare. In functie de cauza care determina pruritul, pielea poate avea aspect normal sau poate fi rosie, uscata, aspra sau sa prezinte bubite. Exista numeroase posibile cauze pentru aparitia mancarimilor de piele, cele mai multe dintre acestea inofensive si usor de indepartat.
Menta determina excitarea terminatiilor nervoase din piele creand o senzatie de rece. Uleiul de menta sau compresele cu ceai de menta sunt eficiente in calmarea pruritului prin tratarea inflamatiilor de diverse cauze de la nivelul pielii sau a eruptiilor cutanate alergice.
02/10/2018
Ulei de Mentă - tratament pentru unghii
Ce răni pot fi vizibile pe unghii? Unghiile tale pot să devină mai mate și să galbene. Ele pot să devină, de asemenea, mai groase sau mai subțiri, pot să înceapă să se rupă, să apară pete și dungi. Infecția fungică poate apărea atât la bărbați, cât și la femei și poate să se dezvolte și la mâini.
Uleiul de mentă îți fortifică unghiile – potrivit unui studiu realizat recent, uleiul de mentă are și proprietăți antifungice, așa că împiedică dezvoltarea micozelor la nivelul unghiilor. Drept urmare, unghiile tale vor fi ferite de infecțiile fungice și își vor păstra strălucirea.
01/10/2018
Ulei de Mentă - tratament pentru păr.
Mulți oameni apelează la remediile naturale sau pe bază de plante pentru a încetini căderea părului sau chiar pentru a încuraja creșterea părului.
Uleiul de Mentă conține compuși chimici care stimulează circulația sangvină cea ce înseamnă mai mulți nutrienți rădăcinii părului și mai mult oxigen.Aceste doua proprietăți ajuta la creșterea și îngroșarea părului.
Uleiul de Mentă întinerește și revigorează foliculii de păr.
Uleiul de Mentă deține puternice abilitați antibacteriene, ceea ce înseamnă că va putea elimina bacteriile dăunătoare scalpului. Mătreața de obicei provine dintr-un scalp uscat și poate răpi rădăcinii o bună parte din nutrienții benefici creșterii părului. Înlăturarea bacteriilor cauzatoare de mâncărimi, roșeața și mătreața poate favoriza un mediu sănătos și benefic părului pentru a crește fără probleme.
30/09/2018
Menta este cunoscută din antichitate fiind amintită în scrierile greceşti şi în cele latineşti, unde au fost menţionate însuşirile sale terapeutice. În "Papyrus Ebers" se arăta că menta a fost folosită în Egipt cu 1550 ani î.e.n. În Japonia s-a cultivat din vechime Menta arvensis var. piperascens Mal. (menta japoneză). Japonia este prima ţară din lume care a exportat mentol.
Menta piperita L. se cultivă pentru frunze (Menthae folium Menthae piperitae folium) sau partea aeriană, frunze şi tulpini subţiri, în stare proaspătă (Menthae herba recens; Menthae recens) sau uscată (Menthae herba) care conţin ulei volatil, fiind folosite în industria farmaceutică, cosmetică, alimentară etc.
Menta (izma bună) are conţinutul de ulei volatil în funcţie de varietate, soi, provenienţa şi condiţiile de cultură. Frunzele proaspete conţin circa 0,2 - 0,4 % ulei volatil, iar cele uscate 1 - 3 %. În alte lucrări se arată că în stare uscată, frunzele conţin între 0,5 - 4 % ulei volatil.
Conţinutul de mentol la mentă este determinat şi de latitudinea geografică. Astfel, la 28° 5' latitudine, uleiul volatil a avut 57,6 % mentol, la 34° 5' latitudine nordică, conţinutul de mentol a crescut la 75,81 %, iar la 42° latitudine nordică a ajuns Ia 83,4. Florile sunt ceva mai bogate în ulei volatil decât frunzele, uleiul de flori este mai sărac în mentol (36 - 37 %) şi mai bogat în mentonă (26 - 42 %) şi mentofuran (26- 37 %).
În uleiul volatil de mentă, în general, s-au identificat cca. 40 de compuşi, iar la cel din ţara noastră, 26 compuşi chimici. Componentul principal al uleiului volatil de mentă este mentolul, al cărui conţinut total (liber şi legat) este cuprins între 47 - 73,6 %, urmat de mentonă (7,4 - 25,4 %) şi mentofuran (2 - 5 %, în cantitate mare imprimă gust amărui), precum şi cantităţi mici de alţi compuşi: pinen, felandren,
limonen, mircen, cadinen, cineol, aldehida izobutirică şi izovalerică, acizii acetic izovalerianic, timol, etc.
Uleiurile volatile, numite şi uleiuri esenţiale sunt secretate de celule şi ţesuturi specifice plantei. Întotdeauna aceste substanţe reprezintă un amestec de substanţe diferite, în primul rând sunt mono şi sesquiterpenice. Ele se caracterizează prin volatilitate, liposolibilitate şi antrenabilitate cu vapori de apă având proprietăţi dezinfectante, stomahice, carminative ş.a. pe lângă valoarea lor aromatizantă în cosmetică şi parfumerie.
Uleiul de mentă şi celelalte componente din plantă au acţiune stomahică, carminativă, antivomitivă, coleretică, cardiotonică, analgezică.
Uleiul volatil, în cantităţi mici, are o acţiune excitantă asupra terminaţiilor nervoase senzitive termice din piele şi mucoase (la început dând senzaţia de rece, apoi de căldură locală accentuată). De asemenea, diminuează sau înlătură contracţiile muşchilor netezi din organele interne (acţiune antispastică).
Se utilizează în tulburări digestive funcţionale (dispepsii), greaţă, vărsături, spasme pilorice, inflamaţii biliare şi gastrointestinale etc.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Website
Address
Cluj-Napoca