Andreea Muresan Academy-Micropigmentare&Microblading
PMU Expert | MASTER Trainer| Judge |Speaker
28/09/2026
„Mi-ar plăcea să învăț dermopigmentare… dar de unde încep?” 🤍
De la bază. De la înțelegerea pielii, a pigmenților și a tehnicii, până la momentul în care începi să lucrezi cu mâna ta.
În octombrie începe următorul curs de bază Brow Art Academy, într-un format hibrid: 3 zile de teorie online, din confortul casei tale, urmate de 5 zile de practică.
Învățăm de la zero dermopigmentarea sprâncenelor, buzelor și pleoapelor, dar și despre corecții. Iar după curs, rămân alături de tine prin mentorat.
Dacă simți că acesta ar putea fi începutul tău, scrie-mi „CURS” în privat și îți trimit toate detaliile. ✨
26/09/2026
Ea este una dintre femeile acelea care te impresionează din primele minute. A trecut prin încercări grele, dar nu și-a pierdut dorința de a se simți frumoasă. Și își dorea tare mult sprâncenele la care visa. 🤍
Am avut răbdare cu procesul de îndepărtare, iar astăzi am ajuns, în sfârșit, la partea frumoasă: am realizat tehnica fir cu fir.
Acesta este rezultatul, iar zâmbetul ei de la final mi-a făcut ziua mai frumoasă. 🥹✨
25/09/2026
Pentru ca sunt intrebata adesea cu ce lucrez, va arat cu ce am realizat aceasta lucrare.Am folosit acul de 0.30 Long Taper de la Popu Microbeauty România , care este un ac soft perfect pentru tipul de piele pe care am lucrat, iar la pigmenti am lucrat stratificat, desi este o clienta tanara, am raealizat o indepartare partiala a pigmentului din piele, asa ca am avut nevoie si de putere de acoperire dar si de un rezultat doft care sa se pastreze cat mai bine in timp, motiv pentru care am lucrat atat cu pigmenti hibrizi si minerali.
Daca esti curioasa ce aparat am folosit, lasa mi un comment cu “aparat”!🙏🏻😘❤️
22/09/2026
Today’s art.❤️
Clienta mea de cativa ani, careia i-am facut neutralizare cu laserul, pentru ca s-a racit putin pigmentul in timp(am folosit pigmenti hibrizi) si apoi am repigmentat.
16/09/2026
Today is art. 🤍
Chiar daca am avut a sh*tty day, m-am simțit inspirată sa creez❤️
09/09/2026
A ezitat ani de zile să facă această procedură. De aproape doi ani a căutat, a întrebat și a cerut recomandări, iar toate l-au îndrumat către mine. Așa că a venit special din Satu Mare, la Cluj, pentru micropigmentarea fir cu fir. 🤍
M-am simțit profund măgulită de încrederea lui, dar reacția de la final m-a bucurat și mai mult. Sunt acele momente care îmi confirmă, încă o dată, că fac cu adevărat cu drag ceea ce fac.
Un rezultat masculin, natural și perfect integrat — exact așa cm trebuie să fie. ✨
Eu în vacanță: corpul la plajă, mintea tot la salon. 😂
Oare s-au vindecat frumos sprâncenele? Oare buzele? Am răspuns tuturor? Am făcut toate plățile?
Se pare că antreprenorul din mine nu și-a luat concediu. 🤭
Mai este cineva care se „relaxează” așa?
01/09/2026
Desi am stat departe de telefon, cat de mult am putut eu, am facut poze multe,vacanta aceasta… de fapt nu sunt poze, sunt amintiri, prea frumoase, prea frumos, ca sa nu va arat macar o mica parte.
Imi incarc bateriile si vin cu forte proaspete, ca sa va ofer cele mai bune servicii☺️🫶🏻❤️
Pe scenă se vede partea frumoasă.
Lumina, emoția, aplauzele și rezultatul.
Dar în spatele fiecărui astfel de moment există și o parte nevăzută: oboseală, eforturi, sacrificii și situații dificile, pe care alegem să le depășim în liniște.
Anul acesta am avut onoarea de a fi invitată ca speaker la aproape toate conferințele importante din țară. Pentru mine, aceasta este una dintre cele mai frumoase confirmări profesionale și dovada că munca făcută cu pasiune, seriozitate și consecvență își găsește locul.
Sunt profund recunoscătoare pentru fiecare invitație, pentru fiecare scenă și pentru fiecare om care a ales să mă asculte.
Obosită, dar împlinită.
Grateful. 🤍
19/08/2026
Cum am reușit să creez fire atât de fine și naturale, după ani în care am lucrat predominant tehnica Powder?
Prin investiții constante în masterclass-uri, multă perseverență și multe de ore de exercițiu.
Experiența m-a ajutat, dar a trebuit sa ies din zona de confort,să-mi depășesc limitele și să repet până când fiecare mișcare a devenit sigură și precisă.
Evoluția nu se întâmplă peste noapte. Se construiește prin disciplină, răbdare și dorința de a deveni mai bună cu fiecare lucrare.
Pentru că, indiferent de câți ani de experiență ai, în momentul în care încetezi să înveți, încetezi să evoluezi. 🤍
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Telephone
Website
Address
Anton Pann
Cluj-Napoca
400053
Opening Hours
| Monday | 09:00 - 20:00 |
| Tuesday | 09:00 - 20:00 |
| Wednesday | 09:00 - 20:00 |
| Thursday | 09:00 - 20:00 |
| Friday | 09:00 - 20:00 |
| Saturday | 09:00 - 14:00 |
Alerts
Be the first to know and let us send you an email when Andreea Muresan Academy-Micropigmentare&Microblading posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.