KIV SALON
KIV SALON Cristian
16/09/2026
Înainte/După ♥️
❤️ Un mesaj din suflet pentru cei care mi-au trecut pragul
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au ales să îmi treacă pragul și mi-au oferit încrederea lor. Fiecare client, fiecare copil și fiecare zâmbet de la plecare înseamnă foarte mult pentru mine.
În ultima perioadă am trecut printr-o situație care m-a afectat atât personal, cât și profesional. Am fost acuzată de lucruri pe care știu că nu le-am făcut și pe care le consider nedrepte.
Știu cine sunt, știu cm am lucrat și știu ce s-a întâmplat în salon. Sunt nevinovată și merg mai departe cu fruntea sus. Nu am de ce să fug și nu am de ce să mă ascund.
Am învățat și un lucru important: nu putem mulțumi pe toată lumea, oricât ne-am strădui. Putem însă să ne facem meseria cu suflet, să fim corecți și să ne respectăm clienții.
Eu aleg să nu răspund răului cu rău. Aleg să continui să muncesc, să învăț, să mă perfecționez și să pun pasiune în ceea ce fac.
Mulțumesc din suflet celor care au fost și sunt alături de mine, celor care mă cunosc, celor care au încredere în mine și celor care aleg să vadă omul și munca mea, nu doar ceea ce se spune pe internet.
KIV SALON merge înainte. Iar eu merg înainte cu fruntea sus. ❤️
Vă mulțumesc!
Laura – KIV SALON
11/09/2026
♥️
25/08/2026
Un pic de răsfăț ♥️
22/08/2026
😂 Când vrei un coc elegant, dar și să se vadă munca, nu filtrele! ✨💇♀️
Coc făcut la salon, cu răbdare, fixativ și puțină magie 😜
Poza este 100% needitată, exact cm a ieșit! 📸❤️
15/08/2026
14/08/2026
O minune de copil♥️ și prima tunsoare într-un salon. Mulțumesc că ne-am cunoscut 😘😘
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Website
Address
Teilor Nr 1
Cristian
507055
Alerts
Be the first to know and let us send you an email when KIV SALON posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.