Simona Masaj și Terapie Florești

Dizabilitatea mea vizuală este o parte din ceea ce sunt.

De-a lungul timpului, am învățat să o accept ca parte din mine. Nu este ceva ce pot schimba și, chiar dacă uneori este frustrant, am învățat să nu mă definesc doar prin ea.

Recunosc, sunt lucruri pe care nu le pot face sau pe care nu le pot face la fel de ușor ca o persoană care vede. Iar pentru mine, care sunt un om căruia îi place foarte mult să fie independent, să descopere lucruri noi, să învețe și să se pună în valoare prin ceea ce poate, acest lucru nu este întotdeauna ușor.

Uneori mă frustrează. Alteori mă provoacă.

Dar, în același timp, dizabilitatea mea m-a făcut să înțeleg mult mai bine ce contează cu adevărat pentru mine.

De curând m-am apucat de sală și chiar vreau să vă încurajez pe toți să faceți mișcare, să ieșiți din zona voastră de confort și, mai ales, să faceți lucrurile care vă plac.

Pentru mine, să merg la sală înseamnă și să-mi demonstrez încă o dată că pot.

Sigur că există și momente în care încă privesc anumite situații cu anxietate. Atunci când trebuie să interacționez cu oameni noi sau când ajung într-un spațiu pe care nu îl cunosc, uneori apare acea nesiguranță: „Oare mă voi descurca? Oare voi găsi ceea ce caut? Oare oamenii vor înțelege de ce am nevoie?”

Și recunosc că încă lucrez la aceste lucruri.

Dar sunt conștientă că independența se construiește pas cu pas și că, prin experiență, voi deveni din ce în ce mai sigură pe mine.

În același timp, mi-aș dori ca și societatea să facă pași înainte.

Mi-aș dori ca în România să existe mult mai multe spații accesibilizate pentru persoanele cu dizabilități vizuale.

Pentru că și noi vrem să facem sport.

Și nouă ne place să ieșim.

Și noi vrem să socializăm, să mergem la sală, la evenimente, în magazine, în locuri noi și să ne bucurăm de viață.

Pentru că avem același drept ca oricine altcineva să facem toate aceste lucruri.

De multe ori, din cauza dizabilității, simt că trebuie să lupt de două ori sau chiar de trei ori mai mult pentru anumite lucruri.

Trebuie să muncesc mai mult, să mă adaptez mai mult, să caut soluții acolo unde pentru alții lucrurile vin firesc.

Și nu spun asta ca să mă plâng.

O spun ca pe o conștientizare.

Și pentru mine, dar și pentru colegii mei, pentru oamenii cu dizabilități vizuale care poate simt uneori că trebuie să demonstreze permanent că pot.

Mi-aș dori, de asemenea, ca statul român să comunice mai mult cu noi, persoanele cu dizabilități vizuale.

Să ne întrebe ce avem nevoie.

Să ne asculte.

Pentru că și noi avem o voce.

Și părerea noastră contează.

S-au schimbat multe lucruri în ultimii ani și sunt recunoscătoare pentru asta. Iar tehnologia a evoluat atât de mult, încât astăzi pot să fac singură lucruri despre care, atunci când eram în clasa a VIII-a, nici măcar nu îmi imaginam că vor fi posibile pentru mine.

Nu credeam că voi putea avea propria mea afacere.

Nu credeam că voi putea ajunge acolo unde sunt astăzi.

Și totuși, uite că am ajuns.

De aceea, nu vreau ca aceste rânduri să fie despre ceea ce nu pot.

Vreau să fie despre ceea ce pot.

Despre ceea ce încă învăț.

Despre lucrurile pe care le construiesc în fiecare zi.

Și despre faptul că dizabilitatea mea este o parte din povestea mea, dar nu este toată povestea mea.

Mai am atât de multe lucruri de descoperit, atât de multe lucruri de învățat și atât de multe lucruri pe care vreau să le fac.

Iar dacă prin ceea ce povestesc eu aici măcar o persoană cu dizabilitate vizuală va prinde puțin mai mult curaj să încerce, să iasă din zona de confort și să creadă în propriile posibilități, atunci înseamnă că mesajul meu a ajuns acolo unde trebuie.

Pentru că accesibilitatea nu înseamnă privilegii.

Înseamnă posibilitatea de a participa, de a alege și de a trăi o viață cât mai independentă.

Iar eu cred că fiecare dintre noi merită această șansă.

Ai dureri cervicale, tensiune în zona gâtului sau senzația de „cap greu”?

Să știi că tensiunea din zona cervicală poate fi însoțită și de dureri de cap, mai ales atunci când musculatura este foarte tensionată sau suprasolicitată.

De aceea, recomand masajul terapeutic și terapia manuală, care pot ajuta la relaxarea musculaturii, reducerea tensiunii și îmbunătățirea mobilității zonei cervicale.

Dar vreau să vă spun și un lucru foarte important: nu așteptați ca durerea să apară pentru a avea grijă de musculatura voastră.

Stretchingul de dimineață, chiar și câteva minute, este un obicei simplu de care musculatura noastră are nevoie. Ne ajută să punem corpul în mișcare, să reducem senzația de rigiditate și să începem ziua mai bine.

Așa că nu uitați: mișcare, stretching, postură corectă și grijă pentru corpul nostru. 🤍

Iar atunci când tensiunea și disconfortul persistă, apelați la un specialist pentru o evaluare și o abordare potrivită.

Dacă ai pierde astăzi tot ce deții, dar i-ai păstra pe oamenii pe care îi iubești, ai spune că încă ești bogat?

Dar dacă ai păstra toate lucrurile pe care le deții și i-ai pierde pe ei... ai mai spune că ai ceva?

Poate că răspunsul la această întrebare ne arată ce are cu adevărat valoare în viață.

Există un adevăr pe care, de cele mai multe ori, îl înțelegem prea târziu.

Petrecem ani întregi încercând să construim o carieră, să ne împlinim visurile și să adunăm lucruri pe care le considerăm importante. Dar, la un moment dat, viața ne pune în fața unei realități pe care nimeni nu o poate evita: tot ceea ce este material rămâne aici.

O casă nu te poate îmbrățișa. O mașină nu îți poate șterge lacrimile. Un cont din bancă nu îți poate spune: „Mi-a fost dor de tine.” Niciun obiect din lumea aceasta nu poate lua locul unui om.

Oamenii pe care Dumnezeu i-a așezat în viața noastră sunt cea mai mare bogăție pe care o putem avea. Sunt daruri pe care nu le putem cumpăra, nu le putem înlocui și, odată pierdute, nu le mai putem aduce înapoi.

Poate că astăzi ai o mamă pe care încă o poți îmbrățișa. Un tată pe care încă îl poți suna. Un frate, o soră, un bunic, un copil sau un prieten care încă îți poate zâmbi. Și poate, tocmai pentru că sunt acolo, ai impresia că vor fi mereu.

Dar viața nu ne promite ziua de mâine.

De aceea, nu amâna iubirea. Nu amâna recunoștința. Nu amâna iertarea. Nu amâna timpul petrecut cu cei dragi.

Spune-le astăzi că îi iubești. Îmbrățișează-i astăzi. Ascultă-i astăzi. Fii prezent astăzi.

Și nu uita nici de tine.

Viața ta este un dar de la Dumnezeu. Una singură ai. Trăiește-o cu recunoștință, cu credință și cu iubire. Pentru că, atunci când călătoria noastră pe acest pământ se va încheia, nu vom fi întrebați câte lucruri am adunat, ci câtă iubire am dăruit și câte inimi am atins.

La sfârșitul vieții, nu obiectele vor plânge după noi. Oamenii o vor face.

Așa că prețuiește-i cât încă îi ai. Prețuiește-ți părinții. Prețuiește-ți fratele. Prețuiește-ți sora. Prețuiește-ți prietenii. Spune-le că îi iubești înainte ca tăcerea să spună în locul tău ceea ce inima nu a avut curajul să rostească.

Și, mai presus de toate, prețuiește viața pe care Dumnezeu ți-a dăruit-o. Fiecare răsărit este o nouă șansă. Fiecare zi este un dar. Fiecare om pe care îl iubești este o binecuvântare.

Pentru că adevărata bogăție nu este ceea ce ai în mâini, ci ceea ce porți în inimă.

„Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Dar cea mai mare dintre ele este dragostea.” (1 Corinteni 13:13)

Iar Domnul Isus ne lasă cea mai frumoasă poruncă: „Să vă iubiți unii pe alții; cm v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.” (Ioan 13:34)

Poate că acesta este adevăratul sens al vieții: să-L iubim pe Dumnezeu și să-i iubim pe oamenii pe care El i-a așezat în drumul nostru. Restul este trecător.

👐 Pentru mine, masajul înseamnă respect, grijă și încredere.

În ultimul timp am primit mesaje care m-au întristat. În loc să fiu întrebată despre durerile unei persoane, despre tensiunile acumulate sau despre cm o pot ajuta să se simtă mai bine, am primit întrebări și aluzii care nu au nicio legătură cu ceea ce fac eu.

Din punctul meu de vedere, nu este normal ca munca unui terapeut să fie confundată cu altceva.

Masajul este o terapie. Este despre sănătate, recuperare, relaxare și stare de bine. Este despre oameni care vin cu încredere și își lasă corpul în mâinile mele pentru a-i ajuta să se simtă mai bine.

Ca terapeut și ca femeie, consider că respectul trebuie să existe de ambele părți. Respect pentru munca depusă, pentru pregătirea profesională și pentru spațiul sigur pe care încerc să îl ofer fiecărei persoane care îmi trece pragul.

Mai ales pentru mine, având și o deficiență vizuală, fiecare pas făcut în această profesie a însemnat muncă, curaj și multă determinare. De aceea mă doare când această profesie este privită superficial sau asociată cu lucruri care nu au nicio legătură cu masajul terapeutic.

Sunt recunoscătoare oamenilor care vin cu respect, cu deschidere și cu dorința sinceră de a avea grijă de sănătatea lor. Pentru ei lucrez cu drag și profesionalism, în fiecare zi.

🙏 Masajul se termină cu relaxare, liniște și recunoștință. Atât.