Nik Radu
PhiRemoval este cea mai sigura solutie de indepartare a tatuajelor cosmetice nedorite (sprancene, bu
Şi am găsit soluția 😉
01/09/2026
A făcut curs de îndepărtare chimică cu mine acum 9 ani dar am ajutat-o cu sfaturi și pentru alte tehnici.
Nu mă interesează să fiu cel mai bun. Mă interesează să pot fi omul care, la momentul potrivit, îți spune ceva care îți schimbă munca.
Mi-a “aranjat” Luiza pigmenții …
11/08/2026
Nu a fost cursanta mea! Nu a făcut cursuri cu mine!
Era doar o colegă aflată la început de drum, care mi-a cerut un sfat și pe care am simțit că trebuie să o ajut .
06/08/2026
NIK RADU — STAGE SPEAKER & DEMO SPEAKER | ROYAL BEAUTY
Există speakeri care prezintă o tehnică. Și există profesioniști care oferă o perspectivă construită prin experiență, valori și standarde înalte.
Suntem onorați că Nik Radu a ales să se alăture evenimentului Royal Beauty, în calitate de Stage Speaker & Demo Speaker.
Ne bucurăm ori de câte ori avem alături oameni frumoși, autentici și profesioniști desăvârșiți. Pentru noi, un adevărat profesionist nu este o vedetă.
Este omul care inspiră prin felul său de a fi, prin munca depusă și prin generozitatea cu care împărtășește cunoștințele și experiența celor care își doresc să evolueze.
Adevărata valoare nu stă în întrebări despre dimensiunea unui eveniment sau despre numărul participanților, ci în dorința sinceră de a contribui, de a educa și de a lăsa ceva valoros în urma fiecărei întâlniri.
Iar Nik Radu este unul dintre acești oameni.
Pe scena Royal Beauty va susține prezentarea Micro Tattoo, urmată de un demo live, în care va realiza un micro tatuaj și va explica procesul de tranziție de la PMU la Tattoo, criteriile de adaptare și diferențele care fac această evoluție posibilă.
O prezentare dedicată celor care își doresc mai mult decât inspirație: criterii clare, tehnică, performanță și o perspectivă oferită de un profesionist care trăiește ceea ce predă.
Îți mulțumim încă o dată, Nik Radu, pentru că ai acceptat invitația noastră și ai ales să faci parte din evenimentul Royal Beauty. Suntem recunoscători că avem alături oameni care ridică standardele industriei prin profesionalism, caracter și pasiune.
Ne vedem la Royal Beauty!
Micropigmentare Sprancene Sibiu by Nik Radu Tatuaje Sprancene Sibiu - Microblading by Nik Radu
Acum văd și ce nu vreau 🤣🤣🤣
23/07/2026
*poza needitată
*PowderBrows vindecat
Nu urmăresc sprâncene care impresionează în prima zi ci sprâncene care să arate frumos și după ce pielea și-a făcut treaba😉
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Website
Address
Sibiu
557270
Opening Hours
| Monday | 09:00 - 17:00 |
| Tuesday | 09:00 - 17:00 |
| Wednesday | 09:00 - 17:00 |
| Thursday | 09:00 - 17:00 |
| Friday | 09:00 - 17:00 |