Gene Fir cu Fir - Madalina Arvatu
Ajut stilistii de gene sa se perfectioneze in aplicare extensiilor de gene pentru a castiga 2000 euro pe luna
Există o realitate mai puțin plăcută despre primii pași în domeniul extensiilor de gene.
Multe fete termină cursul de bază entuziasmate, iar după câteva săptămâni apar frustrarea și dezamăgirea.
De multe ori, nu pentru că au ales domeniul greșit, ci pentru că au pornit cu așteptări nerealiste.
În primele luni nu ar trebui să te întrebi „Câți bani pot să fac?”, ci „De câte modele am nevoie ca să ajung suficient de bună încât să pot face bani din meseria asta?”
La început construiești abilitatea. Banii vin după.
Nu cădea în capcana perfecționismului.
Când te gândești că ideea ta nu e suficient de bună, că nu o să ai vizualizări sau că postarea nu o să-ți aducă cliente, ajungi să te sabotezi singură și să nu mai postezi deloc.
Dacă ești la început, primul obiectiv nu este să postezi perfect. Este să-ți formezi obiceiul de a fi constantă.
Reușești să postezi de minimum 3 ori pe săptămână, constant? Super. De acolo merită să începi să analizezi și să îmbunătățești calitatea.
Dar dacă nu începi pur și simplu cu ceea ce știi acum, s-ar putea să aștepți mult timp momentul în care te vei simți „pregătită”.
08/10/2026
Cum aș putea vreodată să aleg rimelul în locul extensiilor de gene, când cursantele mele au obiceiul de a face să îmi apară lacrimi în ochi? 🥹❤️
07/10/2026
Acum 4 ani eram o fată care punea gene. Eram cunoscută în orașul meu, aveam cliente și îmi construisem o reputație, dar într-un cerc restrâns.
Nu eram încă un nume puternic în domeniu și nici cunoscută pentru abilitatea de a da mai departe tot ce acumulasem în anii de experiență.
Dar am început să ies în față. Să ofer sfaturi. Să postez constant. Să vorbesc direct cu colegele din domeniu despre experiențele prin care trecusem eu în salon și despre soluțiile de care eu însămi avusesem nevoie în acele momente.
Treptat, au apărut fete care au ales să învețe de la mine. Au început mesajele de genul: „Datorită ție am reușit.” Iar povestea asta continuă și astăzi.
Dacă simți că ești prea „mică” să ieși în față cu expertiza ta, vreau să înțelegi ceva:
de aici începe totul.
Singura diferență dintre tine și trainerii pe care îi admiri este că, la un moment dat, ei au avut curajul să înceapă.
Dacă vreodată ai crezut că ești leneșă pentru că tinzi să amâni lucruri importante, află că nu ești singura. 😁
Este una dintre cele mai mari probleme pe care le observ la cursantele mele, dar și una dintre cele mai mari lupte ale mele.
De multe ori, nu e vorba despre lene. Creierul tău încearcă să te convingă că ai alte priorități, că ești prea obosită sau că „poți face și mâine”, mai ales când ceea ce ai de făcut te scoate din zona de confort.
Important este să înveți să recunoști momentul în care apare instinctul de a amâna și să nu-l lași să decidă în locul tău.
Nu trebuie să ai mereu chef. Trebuie să știi ce faci atunci când n-ai chef. 😁
Azi la 11 începem🔥
01/10/2026
8 august → 16 septembrie.
5 săptămâni și 4 zile. 🤯
Dar hai să privim rezultatul acesta prin ochii clientei.
Înseamnă aproape 6 săptămâni în care simte că banii pe care i-a plătit au meritat. Se bucură mai mult timp de genele ei, nu simte că trebuie să revină după 2–3 săptămâni pentru că „nu mai are nimic” și, cel mai important, are un motiv real să aibă încredere în tehniciana ei și să se întoarcă.
De asta spunem atât de des că rezistența nu este doar o reușită tehnică. Este unul dintre cele mai importante motive pentru care o clientă poate spune: „Da, aici merită să revin.”
☕ Azi, la ora 10:00, ne bem cafeaua împreună LIVE pe TikTok și vorbim despre REZISTENȚĂ + răspundem întrebărilor voastre.
Dacă te-ai săturat să stai cu stresul că o clientă îți va scrie că i-au căzut genele, e momentul să înțelegi ce se întâmplă de fapt.
Workshopul costă mai puțin decât o ieșire în oraș, dar îți poate schimba felul în care lucrezi, analizezi și corectezi problemele de rezistență. 🤍
Intră pe linkul din bio sau scrie-mi „REZISTENȚĂ” în mesaj și îți trimit toate detaliile.
Am decis ca, în perioada următoare, să investim mai multă energie în comunitatea pe care am construit-o pe WhatsApp. 🤍
Vom continua să postăm și pe rețelele sociale, însă informațiile practice despre promovare, tehnică și, în general, despre cm poți crește în domeniul beauty vrem să le oferim acolo.
De ce? Pentru că ne dorim să ajungă la oamenii care sunt cu adevărat interesați să le aplice, nu doar acolo unde decide algoritmul să le arate. 😅
Dacă ești genul de persoană care pune preț inclusiv pe informațiile gratuite și chiar le aplică, te așteptăm în comunitate. Lasă-mi un mesaj și îți trimit linkul de acces. 🤍
Dacă urmează să predai, trebuie să te repoziționezi în online înainte să lansezi primul curs.
Din lash artista care vorbește cu potențiale cliente, trebuie să devii trainerul care vorbește cu alți lash artiști.
Dacă nu faci asta, primele cursante vor veni din cercul care deja te cunoaște. Dar după ce acel cerc se termină, nu mai ai cui să vinzi.
Eu am trecut prin asta. Și m-a costat.🙈
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Address
EEE Beauty Center, Calea Martirilor 1989, , Nr 44
Timisoara
Opening Hours
| Monday | 09:00 - 17:00 |
| Tuesday | 09:00 - 17:00 |
| Wednesday | 09:00 - 17:00 |
| Thursday | 09:00 - 17:00 |
| Friday | 09:00 - 17:00 |
| Saturday | 09:00 - 17:00 |
| Sunday | 09:00 - 17:00 |
Alerts
Be the first to know and let us send you an email when Gene Fir cu Fir - Madalina Arvatu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.